Mănăstirea Hlincea

Mănăstirea Hlincea este o mănăstire de călugări amplasată la ieşirea din municipiul Iaşi, în localitatea Hlincea (din comuna Ciurea), într-un cadru pitoresc aflat la poalele dealului Cetăţuia. Ea datează de la sfârşitul secolului al XVI-lea, fiiind ctitorie a domniţei Maria, fiica lui Petru Şchiopul, domnitorul Moldovei (1574-1579 şi 1582-1591) şi a soţului ei, spătarul de origine greacă Zottu Tzigara. Mănăstirea Hlincea se află la o distanţă de circa 3 km spre sud-vest de Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, pe marginea liniei de cale ferată Iaşi-Vaslui şi a râului Nicolina.

Mănăstirea Hlincea a fost înălţată pe hotarul oraşului Iaşi, având drept ctitori pe domniţa Maria, fiica lui Petru Şchiopul, domnitorul Moldovei (1574-1579 şi 1582-1591) şi pe soţul ei, Zottu Tzigara, fost spătar şi mare vistiernic, grec de origine, din Ianina. La anul 1574, mănăstirea a fost închinată de către ctitori ca metoc al Mănăstiririi de la Dionisiate din Sfântul Munte Athos. La 8 septembrie 1591, domnitorul Petru Şchiopul a părăsit Ţara Moldovei, împreună cu doamna Maria, fiica sa şi cu soţul acesteia, Zottu Tzigara. La începutul veacului al XVII-lea, Mănăstirea Hlincea a început să se ruineze din cauza faptului că Mănăstirea de la Dionisiate nu a mai trimis călugări şi nu s-a îngrijit de mănăstire, lăsând-o pustie. Domniţa Maria s-a întors în Moldova în august 1616, în timpul domniei vărului său, Radu Mihnea (1616-1619), şi a regăsit "mănăstirea noastră de la Hlincea pustie şi toate satele răshirate şi pustiite, căci de la mănăstire de la Dionisiiate, călugării n-au mai venit, nici au mai purtat de metoh şi de sate, ci au lăsat tot de s-au pustiit". Ea a luat măsuri de restaurare a mănăstirii (care nu au dat roade) şi a făcut-o metoc al Mănăstirii Galata din Iaşi (ctitorie a lui Petru Şchiopul), care la rândul ei era închinată (din 1619) Patriarhiei de Ierusalim. Domnitorul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a întărit la 17 ianuarie 1626 prin însemne de hotar stăpânirea Mănăstirii Hlincea asupra terenului din jur. Lucrări importante de restaurare au avut loc în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), care a ridicat turla bisericii aflate deasupra naosului şi a construit chilii pentru călugări, trapeza, pivniţe de piatră, zidul de incintă, cu turn şi ceardac mare deasupra porţii. El a închinat mănăstirea la Arghirocastro, de la Adrianopole (mănăstire grecească din Rumelia, astăzi pe teritoriul Bulgariei). Fiul domnitorului, Ştefăniţă Lupu, la rândul lui domn al Moldovei (1659-1661), s-a îngrijit pe cheltuiala sa de pictarea interioară a bisericii, prin jurul anului 1660, apelând la aceeaşi meşteri zugravi care au pictat şi biserica Mănăstirii Golia. Domnitorul Gheorghe Duca (1668-1672) a pus Mănăstirea Hlincea sub ascultarea Mănăstirii Cetăţuia (ctitorită de el şi sfinţită la 29 iunie 1672), rămânând multă vreme ca metoc al acesteia din urmă (până în anul 1990). În timpul războiului ruso-tuco-austriac (1788-1792), precum şi între anii 1806-1812, mănăstirile Cetăţuia şi Hlincea au fost transformate în spitale militare. De asemenea, în vremea holerei celei mari din anul 1848, Mănăstirea Hlincea a fost folosită ca lazaret pentru bolnavi. După cutremurul din martie 1977, biserica a fost supusă unui amplu proces de consolidare şi restaurare. În anul 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei a dat autonomie administrativă proprie Mănăstirii Hlincea, realizându-se, prin râvna călugărilor, ample lucrări de restaurare şi construire de noi chilii. Mult timp, drumul de acces la mănăstire era un drum de pământ, nemodernizat, dar în vara anului 2003, el a fost asfaltat pe o porţiune de circa 3 kilometri. Hramul Mănăstirii Hlincea este sărbătoarea Sf. Gheorghe, prăznuită în fiecare an la data de 23 aprilie.

susˆ

Biserica Mănăstirii Hlincea impune prin proporţiile sale armonioase, graţioase chiar. Ea se înalţă în mijlocul unei incinte spaţioase, în formă de patrulater, înconjurată de ziduri înalte, sprijinite în partea de vest de contraforturi puternice. În incinta mănăstirii se pătrundea iniţial printr-o intrare boltită, aflată pe latura de vest, peste care se ridică o construcţie de cărămidă, şi pe sub turnul clopotniţă, aplasat pe latura nordică. Astăzi intrarea se face numai prin partea de vest, turnul clopotniţă făcând legătura cu un cimitir. Biserica Mănăstirii Hlincea este construită în plan triconc, cu turlă pe naos, cu pereţii sprijiniţi de patru contraforturi în trepte, dispuşi, doi câte doi, la o oarecare distanţă de absidele laterale. Există în această privinţă asemănări cu planul bisericii de la Aroneanu. Pridvorul bisericii este deschis, fiind format din trei arcade largi, susţinute de coloane rotiunde în faţă şi de secţiune pătrată la colţuri. Din pridvor se trece în pronaos, care este despărţit de naos prin trei arcade sprijinite pe două coloane.Pictura Mănăstirii Hlincea a fost lucrată în frescă între anii 1659-1661, în timpul domniei lui Ştefăniţă Lupu, de către pictorul Ioan Matei. Ea are o deosebită valoare istorică şi artistică. În tabloul votiv de pe peretele de sud al naosului sunt pictaţi noii ctitori: Vasile Lupu, Ştefăniţă Lupu şi Doamna Ecaterina, îmbrăcaţi în costumele de ceremonie. Din pictura interioară se remarcă în mod deosebit figura arhanghelului Gavriil, precum şi seria de sfinţi militari: Mercurie, Nichita, Gheorghe, Dimitrie şi Teodor, care indică realele calităţi portretistice ale pictorului. De asemenea, este de remarcat prezenţa emblemei imperiale bizantine - vulturul bicefal încoronat, zugrăvită într-o nişă de sub fereastra altarului, simbol ce trebuie pus în legătură cu visurile de mărire ale lui Vasile Lupu, cel "cu fire împărătească, mai mult decât domnească". Se remarcă, de asemenea, motivele populare originale cu care sunt împodobite chenarele şi arcurile pronaosului. Pictura din biserică, în care predomină tonurile culorilor verde-pal, roşu-brun şi roşu de minium, este o operă de artă care se impune prin realismul scenelor şi calitatea desenului. Prezintă totuşi urme de retuşări de mai târziu.

susˆ