Mănăstirea Bârnova

Mănăstirea Bârnova este o mănăstire de călugări amplasată în preajma municipiului Iaşi, în pădurile Podişului Central Moldovenesc, sub dealul Pietrăriei, în comuna Bârnova. La mănăstire se poate ajunge pe drumul spre Vaslui; imediat după Hanul "Trei Sarmale", pe partea dreaptă, se desprinde un drum pe care se poate ajunge în satul Bârnova (10 km). Mănăstirea Bârnova este situată într-un pitoresc cadru natural, printre copaci umbroşi şi împrejmuită cu ziduri puternice. Ea a fost ctitorită de către domnitorul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633), de la care îşi trage şi denumirea, dar lucrările au fost finalizate de către domnitorul Eustratie Dabija (1661-1666).

Iniţial, pe locul unde se află astăzi Mănăstirea Bârnova, domnitorul Ieremia Movilă a ctitorit în jurul anului 1603 o bisericuţă de lemn, având hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Istoricul N. A. Bogdan, în monografia sa dedicată oraşului Iaşi, a emis ipoteza că pe locul actual al Mănăstirii Bârnova ar fi existat anterior o altă biserică mai veche de lemn, de la domnitorul Ştefan Tomşa al II-lea (1611-1615, 1621-1623), ipoteză bazată pe faptul că biserica posedă un clopot din anul 1614, donaţie a acestui voievod. Deşi nu sunt documente sigure în sprijinul acestei ipoteze, se poate crede totuşi că a existat o biserică mică de lemn. Alte opinii presupun că acel clopot fusese comandat pentru bisericuţa de la Poartă, zidită de Ştefan Tomşa în turnul de la intrarea în Curtea Domnească din Iaşi (cu hramul Sfintei Treimi). Prima mărturie despre Mănăstirea Bârnova o avem de la cronicarul Miron Costin care a lăudat osârdia şi strădania binecredinciosului voievod Miron Barnovschi-Movilă de a ridica noi locaşuri bisericeşti. Acesta a ridicat în oraşul Iaşi Mănăstirea Barnovschi, precum şi Mănăstirea Hangu din munţi, arătând o deosebită grijă faţă de Mănăstirea Dragomirna, ctitorită de către mitropolitul Anastasie Crimca. După cum scrie Miron Costin, domnitorul Barnovschi "mănăstiri şi beserici câte au făcutu, aşea în scurtă vreme, nice unu domnu n-au făcutu. Făcut-sau alţi domni şi mai multe, iară cu mai îndelungate vremi, în 40 de ani unii, alţii în 20 de ani, iară elu în trei ani." Înşiruind realizările domnitorului Miron Barnovschi pe plan bisericesc, cronicarul Miron Costin adaugă şi că a zidit "aşijdere şi Bârnova, lângă Iaşi, care apoi au fârşit-oă Dabije-vodă". Amintind din nou ctitoriile domnitorului, cronicarul umanist subliniază că "şi au urdzit şi Bârnova pre numele său, supt dealul Pietrăria lângă Iaşi".

O altă mărturie este hrisovul domnesc scris la Iaşi în Cancelaria domnitorului Miron Barnovschi în ziua de 11 noiembrie 1628: "Io Miron Barnovschi Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei. Iată au venit înaintea domniei mele şi înaintea tuturor boierilor domniei mele, mari şi mici, sluga domniei mele, Dima călăraş de Ţarigrad, de bună voia lui, nesilit de nimeni, nici asuprit şi au vândut dreapta sa ocină şi vie, cu crame şi cu grădini şi cu îngrădire şi cu tot venitul. Aceea am vândut-o rugătorilor domniei mele, călugărilor de la Sfânta Mănăstire a domniei mele, nou zidită, care se cheamă Bârnova, unde este hramul Sfântului şi slăvitului mucenic Ioan cel Nou.S-a înscris în Iaşi, în anul 7137 (1628), noiembrie, 11 zile. Însuşi domnul a poruncit, Barnovschi Voievod". În anul 1629, domnitorul Miron Barnovschi a fost mazilit şi a fugit în Polonia, biserica nefiind încă terminată. Revenit la tron pentru o scurtă perioadă în anul 1633, Miron Vodă a fost însă arestat şi executat prin decapitare la Constantinopol la 2 iulie 1633. În timpul detenţiei, Miron Vodă şi-a redactat testamentul, în care arăta că "Sfânta Monastire Bârnova, care este începuta de noi vedem că, după vremuri ce stătură, că alt nime nu va putea să o săvârşească, numai putere domnească. Pentru aceea de va alege Dumnezeu un domn creştin, ca acela să săvârşească, Dumnezeu să-i vie într-ajutor. Monastirea cea de lemn ce s-au făcut întâiu, să aibă aceşti boieri a o socoti şi întări."

susˆ

G. Balş, în urma unei examinări atente a bisericii, constată că aceasta a fost "deja pe de-a-ntregul boltită" încă din vremea lui Miron Barnovschi, voievodului Istrate Dabija nerămânându-i decât să termine lucrările, după cum o dovedesc elemente de alt stil existente tocmai la paramentul turlei. Domnitorul Eustratie Dabija (1661-1665) are meritul de a îndeplini prevederea din Testamentul lui Miron Barnovschi, preluând pe cheltuiala sa finalizarea construirii Mănăstirii Bârnova şi înzestrând-o cu odoare fără de preţ, cărţi de cult, icoane şi candele. Dabija Vodă a murit în anul 7174 (1666), fiind înmormântat în biserica a cărei construcţie o finalizase. Cronicarul Ion Neculce menţionează că "l-a dus cu toată boerimea cu mare cinste, de l-au îngropat la mănăstirea lui, în Bărnova, care este de dânsul, isprăvită; iară din temelia ei a fost început-o Bărnovscki Vodă a o zidire, şi n-a apucat să o isprăvească, că a perit la Poartă." Începând cu anul 1662 Mănăstirea Bărnova a fost închinată pe rând Patriarhiei Ierusalimului, Muntelui Athos, Muntelui Sinai, Patriarhiei din Constantinopol şi Patriarhiei din Alexandria, fiind administrată de către călugării greci pentru o perioadă de 200 de ani. În anul 1678, doamna Dafina Dabija a dăruit Mănăstirii Bârnova, unde era înmormântat soţul ei, mai multe sate lăsate de acesta cu limbă de moarte; documentul de danie precizează că unele din aceste proprietăţi fuseseră cumpărate împreună cu doamna Dafina. Doi ani mai târziu, pe la anul 1680, Dafina Doamna dădea sate, vii şi ţigani Mănăstirii Bârnova, arătând că acest aşezământ a fost început de către Miron Barnovschi, dar neterminat, rămânând în această stare "până la vreme domniei Mariei Sale raposatul mieudomn, ce scris mai sus, lui Evastratie Dabija voda, carile dimpreună şi cu noi, dintru bună dumnezeiască îndemnare apucându-ne, am zidit biserica până în desăvârşitu, iar cu alte, câte să cade sfintei mănăstiri podoabe şi aşezături fiind de l-au apucare moarte, n-au apucat să o împodobească şi să o temeeze, ce noi în vieaţa noastră, când am avut vreme, am nevoit şi am împodobit şi o am întemeiată dupa putinţă cu de toate, câte trebuiescu unii sfintii mânăstirii". În anul 1728, domnitorul Grigore al II-lea Ghica se mută vremelnic împreună cu toată curtea sa la Bârnova, mai ales spre a se feri din calea epidemiei de friguri care a bântuit Iaşul în vremea domniei sale. Cronica Ghiculestilor ne spune că domnitorul a făcut aici diverse amenajări, a refăcut clădirile din incintă care erau degradate complet şi a înălţat zid de împrejmuire prevăzut cu creneluri şi foişor de pază. "Şi văzând Grigore Voda, acolo la mănăstire, casele stricate şi pustii., s-a apucat cu cheltuiala sa şi a făcut nişte case minunate şi un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur şi deasupra râmnicului cerdacu cum se vede". La data de 15 septembrie 1863, domeniile şi bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului, în timp ce Palatul doamnei Dafina este transformat în şcoala satului şi casă parohială. În două perioade: 1908-1945 şi 1950-1990, lăcaşul de cult a avut statut de parohie, iar între anii 1945-1950 a fost mănăstire de maici. În iulie 1991, după o perioadă de părăsire a mănăstirii în timpul regimului comunist, timp în care biserica şi Palatul domnesc al doamnei Dafina au început să se ruineze, tradiţia monastică a revenit la Bârnova, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei redându-i statutul de mănăstire de călugări şi acordând binecuvântare ieromonahului Calistrat Chifan de a se ocupa de reorganizarea mănăstirii. În prezent, stareţul mănăstirii este protosinghelul Paisie Furdui, iar Mănăstirea dispune de o obşte monahală tânără.

susˆ

Planul arhitectural al Mănăstirii Bârnova este asemănător cu cel al Mănăstirii Dragomirna, ea făcând parte din ansamblul marilor ctitorii arhitecturale din Moldova care sintetizează din acest punct de vedere elementele arhitecturale româneşti cu cele bizantine, transmise prin Ţara Românească. Ascunsă în codrii seculari ai Iaşului, incinta Mănăstirii Bârnova este protejată de ziduri înconjurătoare de apărare, cu metereze. La poartă este un turn clopotniţă, prin care se intră în Mănăstire. Atât clopotniţa cât şi zidurile de incintă sunt lipsite de vreo inscripţie. Biserica are o înfăţişare exterioară măreaţă, fiind construită în stilul Galatei, cu două turle, din care una masivă, deasupra pridvorului şi alta mai subţire, ornamentată în exterior. Pentru prima dată în Moldova, la bisericile lui Miron Barnoschi-Movilă apare turnul-clopotniţă lipit de biserică, amplasat deasupra pridvorului. Acesta schimbă şi îngreuiază înfăţişarea exterioară a bisericii în ansamblul ei. Turla deasupra pridvorului este un element de fortificaţie, fiind prevăzut cu metereze pentru tras cu puşca şi cu o tainiţă în care puteau fi ascunse odoarele bisericii la vreme de primejdie. De asemenea, se remarcă şi prezenţa contraforturilor laterale masive pe colţurile pridvorului. G. Balş constată că Bârnova ca elansare şi zvelteţe a formelor sale nu se ridică la nivelul Dragomirnei, deşi arhitecţii moldoveni din acea vreme au împrumutat planul acestei monumentale biserici. În curtea Mănăstirii se află Palatul Domnesc al doamnei Dafina, construit odată cu Mănăstirea, la care urmează să se efectueze lucrări de restaurare. Zidurile sunt ruinate în prezent, în jurul cărora schelele ridicate în urmă cu ani au putrezit. De asemenea, mai există în curtea Mănăstirii nişte beciuri domneşti de demult. În partea de nord a Mănăstirii, există o ieşire printr-un turn pătrat, care dă într-o poiană. Pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi figurau în anul 2004 Biserica "Sf. Gheorghe", zidul de incintă, chiliile, turnul de la poartă şi ruinele din incintă.

susˆ

Biserica Mănăstirii Bârnova este împărţită, conform tradiţiei bizantine, în pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul este dreptunghiular, sprijinit în exterior, la colţuri, de contraforturi masive. În interior are o boltă cu două calote, care sunt ornamentate dee jur împrejur de torsade timbrate cu scuturi mici. Pronaosul este asemănător cu cel al Mănăstirii Dragomirna, dar cu boltiri mai simple şi lipsit de ornamentarea fastuoasă a ctitoriei lui Anastasie Crimca. Între pronaos şi naos lipseşte peretele despărţitor, fiind înlocuit cu trei arcade şi doi pilaştri groşi, reprezentând una dintre caracteristicile arhitecturii bisericeşti din secolul al XVII-lea din Moldova, prototipul acestei noi împărţiri găsindu-se pentru prima dată la Mănăstirea Galata. Naosul prezintă particularitatea de a transmite greutatea turlei pe zidurile laterale prin arcuri transversale, întocmai ca la Mănăstirea Dragomirna. În schimb, lipsesc nervurile împodobite cu torsade, precum şi arcaturile încrucişate ale bolţii. O catapeteasmă mare desparte naosul de altar. Biserica Mănăstirii Bârnova nu este pictată. În pronaos, în partea dreaptă, lângă peretele de sud şi în peretele de sud, se află două pietre de mormânt: a domnitorului Eustratie Dabija şi a domniţei Maria, fiica lui Dabija. Pe piatra de mormânt, frumos sculptată în marmură, a domnitorului din anul 1666, este următoarea inscripţie în limba slavonă: "Această piatră au făcut-o şi înfrumuseţat-o Doamna Dafina Domnului său, răposatul Io Dabija Voievod, Domnul Ţării Moldovei şi s-au îngropat în ruga sa noua mănăstire ce se chiamă Bârnova în anul 7174, luna septembrie 11 zile, 2 ceasuri."

Cea de-a doua piatră de mormânt este a domniţei Maria, unica fiică a lui Dabija Vodă şi a Doamnei Dafina, decedată în anul 1677 la vârsta de 15 ani. În partea superioară a pietrii este încrustată stema Moldovei, capul de bour fiind încoronat şi având o stea în 8 colţuri între coarne, iar de o parte şi de alta soarele şi luna. În partea inferioară a pietrii se află un ornament compozit de tip oriental, reprezentând 3 vase cu flori încadrate de 2 chiparoşi. Inscripţia în limba greacă (de fapt o veritabilă tânguire) ocupă cea mai mare a pietrii, având următorul text: "Mormântul acesta cuprinde pe Maria fiica vestitului Domn al Moldovei Dabija, singur al lui copil, şi fără vreme au răpit-o în tinereţe moartea, secerată fiind la vârsta de 15 ani. Puţin a trăit laolaltă cu Gheorghe, om ales, din neamul domnesc al Ruseteştilor şi l-a lăsat văduv de trupul ei, iar sufletul ei a zburat spre nunta veşnică a cereştilor lăcaşuri. N-o plângeţi pe ea repede stinsă ci mai curând fericiţi-o (că a scăpat de sarcina) trecătoarei vieţi..."

De asemenea, tot în pronaos, dar în partea stângă, spre peretele nordic al bisericii, se mai găseşte o altă piatră de mormânt, având o inscripţie în limba slavonă săpată într-un chenar jur-împrejurul pietrei. În centrul pietrei sunt flori stilizate, iar la cele patru colţuri câte o rozetă. Textul inscripţiei este următorul: Această piatră au făcut-o şi înfrumuseţat-o pan Ştefan ceaşnic şi cneaghina sa Agrăina pentru ... În biserică, se găseşte un Epitaf brodat cu fir, având următoarea inscripţie în limba greacă: S-a dat acest aer în sfânta mănăstire a sfinţilor mucenici Gheorghe şi Ioan a Bârnovei de către roaba lui Dumnezeu Maria Uşeroaia spre pomenire ei şi a părinţilor.

susˆ